Update, ora 17:15
Președintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Nicolae Ciucă și l-a desemnat premier interimar pe Cătălin Predoiu.
„Președintele României va invita marți, 13 iunie 2023, la Palatul Cotroceni liderii partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru”, anunță Președinția.
Știrea inițială, ora 16:05
Cu puțin timp în urmă, la Palatul Victoria, Nicolae Ciucă (PNL) și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Ciucă va merge astăzi la Palatul Cotroceni pentru a-și depune mandatul.
Decizia a fost luată potrivit protocolului de funcționare a coaliției aflate la putere, protocol care prevede rotativa guvernamentală.
Urmează ca postul de premier să fie preluat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, actualmente președinte al Camerei Deputaților.
Învestirea noului Guvern ar urma să aibă loc joi, 15 iunie. Până la învestire, interimatul în funcția de premier ar putea fi asigurat de Cătălin Predoiu (PNL), ministrul Justiției.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.