Update, ora 13:19
Ciobanul a suferit multiple leziuni, potrivit lui Bogdan Radu, de la Salvamont Nucșoara:
Victima are leziuni la nivelul abdomenului, picioarelor și mâinilor, dar este conștientă. Bărbatul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.
Update, ora 12:55
Salvamontiștii argeșeni spun că ciobanul de 38 de ani a fost atacat de urs în timp ce se afla singur într-un adăpost folosit de oieri și situat la o oarecare distanță de stâna propriu-zisă. Celălalt cioban, de la stână, a fugit într-un suflet să își ajute colegul. Ursul s-a retras între timp în pădure, iar ciobanul venit de la stână a sunat la 112 și a alertat autoritățile.
Știrea inițială, ora 09:14
Un cioban a fost mușcat de un urs în zona stânei din Groapele, în Masivul Iezer din județul Argeș, într-un areal gestionat de Ocolul Silvic Domnești. Incidentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 01:30, și a fost anunțat la 112 de un alt cioban.
”Cioban, în vârstă de 38 de ani, mușcat de urs la stâna din Groapele. Intervin patrulele Salvamont din bazele Voina și Nucșoara, împreună cu jandarmi montani”, a anunțat Salvamont Argeș pe parcursul nopții.
Între timp, în această dimineață la fața locului a fost trimis un elicopter SMURD: ”Elicopterul 336 POA Brașov a ajuns la victimă și este în evaluare, urmând să o preia”, conform sursei citate.
Amintim că în luna iunie a acestui an, chiar șeful Ocolului Silvic Domnești, Virgil Zamfira, de 43 de ani, a fost rănit de un urs – aici subiectul pe larg.
Dincolo de incidentul de azi-noapte, care s-a produs într-o zonă montană înaltă, reamintim că în primul semestru al acestui an numărul apelurilor la 112 care au semnalat prezența urșilor în diverse zone din județul Argeș populate cu oameni a crescut cu 80% comparativ cu aceeași perioadă din 2024. ”Creștere semnificativă a numărului de apeluri la 112 referitoare la apariția urșilor în zonele populate.
În primele 6 luni ale anului 2025, jandarmii argeșeni au răspuns la aproximativ 250 de apeluri la numărul unic de urgență 112 privind prezența urșilor în zonele populate, înregistrându-se astfel o creștere semnificativă (de aproximativ 80%) față de perioada similară a anului trecut”, transmite Jandarmeria argeșeană – aici amănunte. (Sursă foto și video: Salvamont Argeș)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.





