A fost finalizată structura de rezistența la tunelul rutier pe care Porr îl construiește sub Dealul Momaia din Tigveni (județul Argeș), parte a secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.
”A fost încheiată cea mai importantă activitate din acest șantier și sunt în curs de realizare celelalte lucrări – printre care cele de instalații, finisaje și infrastructura căii de rulare”, informează Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Pentru această operațiune fost folosit un cofraj hidraulic special, cu care s-a acționat pe secțiuni de câte 12,5 metri.
După ce lucrările vor fi finalizate, tunelul rutier de sub Dealul Momaia va primi denumirea oficială „Tunel Curtea de Argeș”.
Potrivit sursei citate, constructorul are mobilizate pe șantier, pe întreaga secțiune, peste 600 de persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții. Procentul de execuție a depășit 80%.
Lucrările la secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș (în lungime de 9,6 kilometri) au început în vara anului 2023 și sunt programate să se încheie în anul 2027. Același Scrioșteanu anticipa însă acum o lună că lucrările s-ar putea încheia înainte de termen, în vara anului 2026.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



