Centrul de Piese de Schimb al Renault Group în România a împlinit 20 de ani de existență.

Regrupând toate activitățile asociate stocării și distribuției pieselor de schimb de origine și accesoriilor atât pentru ansamblul gamei Dacia, cât și pentru modelele Renault și Nissan comercializate în România, Centrul de Piese de Schimb (CPS) asigură totodată livrarea pieselor către aproape 30 de piețe externe.

La momentul inaugurării sale, în anul 2003, CPS era amplasat pe teritoriul comunei Bradu (limitrofă municipiului Pitești) și ocupa o suprafață acoperită de 14.000 de mp.

Dezvoltarea rapidă a producției și a vânzărilor mărcii Dacia în anii care au urmat lansării primei generații a modelului Logan și apoi a modelelor Sandero și Duster au impus creșterea capacității de stocare. Astfel, în toamna anului 2010 a fost inaugurat depozitul actual. Situat la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni, în perimetrul comunei Oarja, acesta beneficiază de un amplasament avantajos, în imediata apropiere a autostrăzii Bucureşti-Pitești și a viitorului drum expres Pitești-Craiova.

Construcția, care acoperă o suprafață de 65.000 de mp, este cel mai mare centru de distribuție a pieselor de schimb şi accesoriilor de care dispune Renault Group în afara Franţei și cel mai mare centru de acest tip din Europa de Est.

Conceput pentru a răspunde tuturor normelor europene în materie de protecţie a mediului, de protecţie anti-incendiu şi anti-seism, depozitul este dotat cu echipamente de stocare (platforme pe trei nivele, containere), de manipulare (elevatoare şi materiale diverse) şi informatice dintre cele mai moderne.

De la 80 de angajați în 2003, CPS a ajuns în prezent la peste 350 de salariați, care asigură activități de recepție, stocare, pregătire a comenzilor și expediere, precum și servicii administrative, incluzând relațiile cu clienții, aprovizionarea și gestiunea stocurilor.

Alături de cifrele prezentate anterior, care redau amploarea activității desfășurate la CPS, merită amintită performanța pe care Centrul de Piese de Schimb de la Oarja o înregistrează la un alt indicator important: calitatea. În competiția internă din cadrul Renault Group, CPS se situează pe locul 1 la nivel european, având cel mai mic procent de reclamații logistice raportat la 10.000 de linii de comandă între depozitele Grupului Renault din Europa.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *