Parchetul General a deschis două dosare penale, pentru act sexual cu un minor și, respectiv, pentru viol, în scandalul în care protagonist este deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu. Potrivit Parchetului General, în ambele dosare urmărirea penală se desfășoară in rem.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la săvârșirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României.
Totodată, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost deschis un al doilea dosar, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiași persoane.
Menționăm că în ambele dosare urmărirea penală se desfășoară in rem.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis, cu puțin timp în urmă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
AICI AMĂNUNTE despre scandalul sexual în urma căruia deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. (Sursă foto: gandul.ro)