Cătălin Drulă, președintele USR, atrage atenția că premierul pesedist Marcel Ciolacu este preocupat de combinații politice, nu de guvernare.

„L-am auzit pe Marcel Ciolacu cum spune că închide iar Guvernul pentru că are treabă în altă parte: se duce să strângă semnături pentru Gabriela Firea.

Dacă tot este România o țară neguvernată, de ce nu își dă demisia? Acum două zile a ținut închis Guvernul timp de 16 ore până a reușit să își retragă medicul șpăgar, iar ieri a plecat să o susțină pe Gabriela Firea.

Între timp, cererea de plată numărul 3 din PNRR este blocată. Este revoltător cum își bate joc de miliardele de euro din PNRR! România în ultimii 34 de ani a avut și are un singur plan de modernizare a țării: PNRR. Plan făcut de USR în doar 8 luni de guvernare. Este planul de țară care aduce 28 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, bani cu care să construim școli, spitale și autostrăzi.

Marcel Ciolacu, treci la muncă! Cât am fost ministrul Transporturilor, în doar 8 luni, am lansat proiecte pentru peste 1.000 de kilometri de autostradă și drumuri expres și am adus 7,6 miliarde de euro pentru drumuri și căi ferate. Așa se construiește România Modernă, prin muncă și viziune. Pe 9 iunie, alege România Modernă!”, a transmis cu puțin timp în urmă liderul USR, Cătălin Drulă.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *