Parlamentari ai Uniunii Salvați România prezintă în mai multe județe din țară proiectul de lege pentru înființarea unui DNA al Pădurilor. Mai exact, a unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, care să funcționeze ca structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La sfârșitul acestei săptămâni, Caravana „DNA-ul Pădurilor” a ajuns și în Argeș, unul dintre județele cu defrișări ilegale.

Deputatul USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei de Mediu din Cameră și inițiatoare a proiectului alături de colegii săi de partid Stelian Ion și Silviu Dehelean, a participat astăzi în Pitești la o conferință de presă pe această temă. „Avem nevoie de un instrument eficient de luptă împotriva mafiei lemnului (…) Avem nevoie de procurori specializați”, a afirmat Diana Buzoianu:

În aceste zile, până duminică, vor fi strânse pe stradă semnături și de la argeșeni pentru susținerea proiectului de lege în vederea înființării unei Direcții specializate care să lupte eficient împotriva mafiei lemnului. Online, argeșenii pot semna AICI.

La conferința de presă de astăzi și-au declarat susținerea pentru proiect și senatorii Narcis Mircescu și Irinel Darău, deputatul Ionuț Moșteanu și președintele USR Tineret, Mihai Costea.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *