Update, 21 mai 2025, ora 21:05

Cu o mică întârziere față de termenul asumat inițial de conducerea CNAIR, în iunie 2025 vor fi dați în circulație și ultimii km ai Secțiunii 5 Pitești- Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.

”Din luna iunie 2025 se va circula pe întreaga secțiune 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1).

Constructorul italian Webuild lucrează acum pe sectorul cuprins între Băiculești și Curtea de Argeș la:

– racordarea cu DN73C;

– montare parapet;

– trasare marcaje;

– montare semnalizare rutieră verticală și sisteme ITS.

Din momentul finalizării lucrărilor, se va putea circula pe autostradă de la București la Curtea de Argeș, pe o distanță de aproximativ 140 de km”, a informat astăzi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Știrea inițială, 16 aprilie 2025, ora 15:02

Antreprenorul italian Webuild lucrează în forță pentru deschiderea și a ultimilor 14,65 de km din Secțiunea 5 Pitești- Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.

Potrivit conducerii CNAIR, inaugurarea va avea loc la sfârșitul lunii viitoare (mai 2025): ”Autostrada Sibiu-Pitești (A1): din ce în ce mai aproape de deschiderea circulației pe întreaga Secțiune Pitești-Curtea de Argeș (30,35 de km)!

Antreprenorul italian (Webuild SPA) execută ultimele lucrări înaintea deschiderii circulației, la finalul lunii viitoare, și pe cei 14,65 de km dintre nodul rutier Băiculești și Curtea de Argeș.

Anul trecut a fost deja deschisă circulația pe aproximativ jumătate din această secțiune de autostradă (15,7 km), între Bascov și nodul rutier Băiculești.

Practic, din luna mai anul acesta (2025) se va putea circula pe autostradă de la Curtea de Argeș la București, pe o distanță de aproximativ 140 de km”, a anunțat astăzi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Amintim că primii 15,7 km ai Secțiunii 5 Pitești-Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești au fost dați în circulație în decembrie 2024, între nodurile rutiere Bascov și Băiculești – aici amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *