O tânără biciclistă a fost lovită de o mașină, în această seară, în zona străzii Lânăriei din Pitești. Biciclista, care are 27 de ani, a suferit leziuni.
Potrivit Poliției, șoferul nu i-ar fi acordat prioritate, femeia circulând regulamentar pe pista pentru bicicliști: ”În ziua de 27 august 2024, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care au fost implicate un autovehicul și o persoană care se deplasa pe bicicletă pe strada Lânăriei.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a rezultat că un bărbat de 29 de ani din Merișani care conducea o autoutilitară pe strada Sticlelor la intersectia cu strada Lânăriei, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu o femeie care se deplasa pe bicicletă, în vârstă de 27 de ani, din Pitești, care circula pe pista special destinată, din direcția cartierului Tudor Valdimirescu spre cartierul Prundu.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal (n.r. – vătămare corporală din culpă), iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.