Update, ora 14:30
Constantin Cotimanis nu comentează rezultatul concursului. Cel puțin deocamdată. Contactat telefonic de Pitești 24, Cotimanis s-a rezumat să declare că nu va contesta rezultatul.
Știrea inițială, ora 13:50
Astăzi a fost afișat rezultatul primei etape (prezentarea în scris a proiectelor de management) – etapă eliminatorie – a concursului pentru ocuparea funcției de manager al Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești. Dintre cei 6 candidați, doar 2 au fost declarați admiși și vor susține următoarea probă (interviul):
Reamintim că numele candidaților, potrivit unor reglementări aberant de restrictive la acest capitol, nu sunt comunicate de instituția care organizează concursul, în cazul de față Consiliul Județean Argeș. Prin urmare, am fost nevoiți să aflăm pe surse câteva informații.
Și am aflat – informația este certă – că printre cei 4 candidați respinși se numără și Constantin Cotimanis, actualul manager interimar, notat cu 6,88. Nota minimă pentru accederea în etapa următoare a fost 7.
Cei doi declarați admiși vor susține următoarea etapă a concursului – interviul – pe 17 mai, de la ora 11:00, în sala mare a Consiliului Județean Argeș. Conform surselor noastre, cei doi ar fi Felix Constantin Goldbach (lector universitar doctor – muzică de cameră la Universitatea „Valahia” din Târgoviște) și George Diaconescu (șef al secției de estradă de la „Davila”).
Amintim că la concurs s-au înscris Constantin Cotimanis (actualul manager interimar), Bogdan Cioabă (regizor artistic la Teatrul „Davila”), Mihai Savu (actor al Teatrului „Davila”), George Diaconescu (șef al secției de estradă de la „Davila”), Silviu Deaconescu (consultant artistic la Filarmonica Pitești) și Felix Constantin Goldbach (lector universitar doctor – muzică de cameră la Universitatea „Valahia” din Târgoviște).