La Consiliul Județean (CJ) Argeș a fost organizată astăzi o întâlnire cu operatorii de transport județean de persoane. Tema principală a discuțiilor a vizat transportul gratuit al elevilor și unele probleme semnalate în ultima perioadă pe această temă de părinți și elevi.

Orice solicitare de bani de la elevi pe aceste trasee constituie o încălcare gravă a legii. Transportul elevilor este gratuit pe traseul dintre domiciliu și unitatea de învățământ și retur, conform legislației în vigoare și contractelor încheiate cu operatorii de transport.

În urma unor recente modificări legislative, refuzul de a transporta elevii sau perceperea de la aceștia de sume de bani atrag rezilierea imediată a contractului, fără alte avertismente: ”Nu acceptăm astfel de practici și vom merge până la capăt. Un singur telefon, o singură sesizare privind solicitarea de bani de la elevi va duce la rezilierea contractului cu operatorul de transport în cauză. Avem legea de partea noastră și o vom aplica fără ezitare”, a avertizat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al CJ Argeș.

Totodată, inspectorul școlar general al județului, Dumitru Tudosoiu, a precizat că finanțarea transportului elevilor este asigurată integral și la zi. Potrivit sursei citate, de la începutul derulării contractelor și până în prezent, suma totală achitată operatorilor de transport pentru acest serviciu se ridică la aproximativ 6 milioane de lei, fonduri alocate exclusiv pentru asigurarea transportului elevilor: ”În condițiile în care statul român plătește aceste sume pentru transportul elevilor, este inadmisibil, ilegal și imoral ca unii operatori să solicite bani copiilor. Inspectoratul Școlar Argeș și-a îndeplinit toate obligațiile, iar finanțarea a fost asigurată constant”.

De asemenea, s-a subliniat că transportul gratuit nu se aplică deplasărilor elevilor în alte scopuri decât cele școlare. Astfel, deplasările pentru meditații, activități personale sau pe trasee care nu sunt cuprinse în documentele de transport nu beneficiază de gratuitate.

”Reprezentanții operatorilor de transport prezenți la întâlnire au recunoscut gravitatea situației legate de solicitarea de bani de la elevi, care a fost semnalată doar în cazul firmei C & I Grup Internațional SRL. Reprezentanții acestei firme nu au participat la ședință”, transmite CJ Argeș.

Reprezentanții celorlalte firme din cadrul asocierii respective de transport au prezentat scuze publice pentru incidentele semnalate, susținând că astfel de practici nu fac parte din modul lor obișnuit de operare și că vor acționa pentru ca situații similare să nu se mai repete, subliniind că problemele interne dintre firme nu trebuie să afecteze elevii.

Marius Nicolaescu a anunțat că vor fi sesizate instituțiile abilitate, inclusiv Poliția și ANAF, în cazurile în care se constată abateri.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *