Reacțiile vehemente ale celor mai bogate companii din România dau roade: devine din ce în ce mai clar că taxa de solidaritate nu va fi introdusă. În această seară, ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, a anunțat că bugetul de stat pentru anul viitor va fi construit fără taxe noi. Cu alte cuvinte, și fără așa-numita taxă de solidaritate.

„M-am întâlnit astăzi cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a transmite clar că, așa cum am promis, vom construi bugetul pe anul 2022 fără a introduce noi taxe.

Știu că regulile esențiale în relația cu economia sunt predictibilitatea fiscal-bugetară și dialogul cu mediul socio-economic.

De aceea, orice analiză și modificare a regimului fiscal va fi făcută în mod predictibil, doar în urma unui dialog cu mediul privat!”, a anunțat ministrul Finanțelor Publice.

Taxa de solidaritate este o propunere a UDMR. Potrivit propunerii, taxa ar fi urmat să fie introdusă doar pentru un an. Banii astfel adunați la buget ar fi ajutat statul să colecteze sume necesare pentru salarii, pensii și forme de sprijin pentru cetățeni, în condițiile actuale ale scumpirii vieții. Taxa propusă reprezenta 1% din cifra de afaceri și viza companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro pe an. (Sursă foto: digi24.ro)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *