Au început lucrările de modernizare a DN 73 și în județul Argeș, anunță DRDP Brașov.

Constructorul a deschis mai multe puncte de lucru, în special pe tronsonul cuprins între Rucăr și Câmpulung. Pe aceste sectoare circulația se desfășoară pe un singur sens și au fost instalate semafoare.

În acest moment, între Dragoslavele și Câmpulung se lucrează la consolidări și la casetele de lărgire, iar în interiorul localității Rucăr se amenajează trotuarele”, potrivit sursei citate.

”Acest proiect vizează modernizarea sectorului de 37,6 km între Câmpulung Muscel (județul Argeș) și Fundata (județul Brașov), sectorul de pe teritoriul județului Brașov fiind deja în lucru.

Antreprenorul S.C. ANTREPRIZA DE REPARAŢII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ S.A. are la dispoziție 18 luni pentru realizarea investiției.

Pe lângă refacerea totală a straturilor de asfalt, proiectul prevede lărgirea carosabilului la minimum 7 metri și reabilitarea sau reconstruirea a 7 poduri și a 89 de podețe de pe traseu.

Vor fi resistematizate 5 intersecții cu drumuri laterale și reamenajate aproximativ 1.300 de accese la proprietăți.

O provocare aparte pe acest sector sunt lucrările de consolidare, corpul drumului fiind afectat în momentul de față de numeroase zone cu alunecări de teren și cedări ale terasamentelor.

La finalizarea lucrărilor vor fi refăcute toate elementele de semnalizare – marcaje și indicatoare rutiere și toate elementele de siguranță rutieră”, precizează DRDP Brașov. (Sursă video: DRDP Brașov)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *