Polițiștii de investigații criminale de la Secția 1 din Pitești au continuat cercetările în dosarul penal deschis ca urmare a bătăii din Piața Primăriei din noaptea de 29 spre 30 martie 2024, i-au identificat pe agresori, șapte la număr, și i-au reținut pe trei dintre ei, toți trei în vârstă de 17 ani.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea respectivă, în jurul orei 03:00, șapte indivizi minori, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, din comunele argeșene Mărăcineni și Negrași, printre care și cei trei reținuți, au agresat fizic doi tineri, de 20 și 21 de ani, în Piața Primăriei Pitești.
Cele două victime au suferit leziuni, fiind transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei șapte au fost identificați de polițiști și duși la audieri. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, trei dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Urmează ca astăzi, 5 aprilie, să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare împotriva lor a unei măsuri preventive.
Pentru că au sub 16 ani, în cazul celorlalți patru nu a fost luată măsura reținerii.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.