Șoferul unui autoturism a fost prins de radar circulând cu 124 de kilometri pe oră pe raza Mioveniului. Are 48 de ani și este din comuna Davidești, județul Argeș.

”În ziua de 20 noiembrie 2024, polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 48 de ani din Davidești care conducea un autoturism pe raza orașului Mioveni, pe un sector de drum cu limită de 50 de km/h, fiind înregistrat cu viteza de 124 de km/h.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice (n.r. – cu 1.485 de lei), fiind aplicată și măsura complementară de reținere a permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, informează IPJ Argeș.

Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și trafic a fost principala cauză a accidentelor grave care s-au produs în anul 2023 pe șoselele din județul Argeș – aici subiectul pe larg. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *