În ultimele zile, trei argeșeni au fost reținuți de autorități și plasați pentru 24 de ore în arestul Poliției pentru infracțiuni rutiere. Doi dintre aceștia sunt din Merișani, iar un al treilea, din Ștefănești. Toți au acum dosare penale.
Fără permis și băut
Cei doi bărbați din Merișani au fost reținuți pentru că au șofat fără să dețină permis de conducere auto. Pe deasupra, unul dintre ei era și băut.
Primul, în vârstă de 24 de ani, a fost prins de polițiști fără permis la volanul unui autoturism în seara zilei de 23 martie, în jurul orei 21:00, pe DN 7C, pe raza localității sale de domiciliu.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, i-au făcut dosar penal și, în continuarea cercetărilor, l-au reținut pe 28 martie pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
O zi mai târziu, pe 29 martie, a fost reținut din același motiv, dar și pentru conducere sub influența alcoolului, celălalt bărbat din Merișani, de 29 de ani. A fost prins conducând un autoturism în Bascov, fără permis și băut, în noaptea de 24 spre 25 martie.
„În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează Poliția Argeș.
Reținut ieri pentru 24 de ore, individul va ajunge azi în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
A refuzat etilotestul
Tot azi, un șofer în vârstă de 20 de ani din Ștefănești va primi „verdictul” de la același Parchet. A fost reținut ieri pentru două infracțiuni rutiere: conducerea unei mașini neînmatriculate și conducere sub influența alcoolului. A fost depistat de polițiști în noaptea de 28 spre 29 martie, în jurul orei 01:30, pe DN 7.
„Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificări s-a stabilit că autoturismul avea montate plăcuțele de înmatriculare atribuite altui autoturism”, potrivit sursei citate. (Foto: descriptiv)