Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au reținut un bărbat de 47 de ani din Tigveni și un altul de 39 de ani din Curtea de Argeș, pentru furt calificat.
La sfârșitul anului trecut, în perioada Crăciunului, cei doi au spart o locuință din Curtea de Argeș, de unde au furat 5.000 de euro și bijuterii în valoare de aproximativ 7.000 de euro.
Pentru strângerea de probe, polițiștii din Curtea de Argeș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș („mascații”), au făcut percheziții la locuințele bărbaților, în Curtea de Argeș și Tigveni.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, instanța a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile a individului din Tigveni și plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a bărbatului din Curtea de Argeș. (Foto: descriptiv)