Cum să mai votezi un candidat susținut de PSD și PNL din moment ce reprezentanții celor două partide i-au mințit, grosolan și în repetate rânduri, pe români de-a lungul timpului? Cum să mai votezi un candidat susținut de PSD și PNL având în vedere că în ultimii ani ambele partide au făcut promisiuni mari pe care nu le-au onorat nici până astăzi?

Deputatul USR Ionuț Moșteanu dă câteva exemple de angajamente neonorate făcute de PSD și PNL în fața argeșenilor încă din perioada primului USL. Nu vă mai lăsați păcăliți încă o dată! Nu votați nici cu extremiștii putiniști, dar nici cu reprezentanții Sistemului!

”Și în campania asta, ca și în alte campanii, cei care susțin candidați cu trecut dubios sau care au fost în funcții publice unde au făcut lucruri îndoielnice insistă să se discute de programe, de idei, de planuri, zic ei ”hai să discutăm doar despre viitor, să nu ne mai uităm în urmă”. Pentru că faptele trecutului îi apasă. Și hârtia rabdă orice.

E normal să vedem programe electorale, dar vă provoc să vă uitați pe programele vechilor partide care din 4 în 4 ani au venit să vă ceară votul cu promisiuni, planuri, programe și apoi n-au făcut nimic deși au avut toată puterea. Cum poți să votezi candidați PSD sau PNL când în mod sistematic ei au păcălit alegătorii și au uitat de programele electorale din momentul în care au ajuns la putere?

Și vă las ca exemplu promisiunile USL Argeș din 2012:

-autostrada Sibiu – Pitești finalizată până în 2016 (abia au dat drumul la studiul de fezabilitate în 2015. Azi e gata un tronson din 5, se va termina cel mai probabil în 2030);

-finalizarea DN 73 Pitești – Brașov (14 ani mai târziu încă se lucrează);

-realizarea celei de-a doua centuri a Piteștiului (de-atunci au făcut doar un studiu de fezabilitate, probabil a doua șosea de centură nu se va face niciodată).

Nu vă mai lăsați păcăliți încă o dată!”, transmite deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *