Update, 13 iunie 2022, ora 11:05
Din păcate, bărbatul din Călinești dat dispărut a fost găsit decedat. Biroul de Presă al Poliției Argeș informează: „În cursul zilei de 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că într-o zonă împădurită de pe raza localității Călinești a fost găsit trupul unui bărbat.
Spre zona indicată s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea la fața locului.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că trupul este al numitului Greceanu Nicolae, de 51 de ani, plecat voluntar de la domiciliul său din localitatea Călinești în cursul zilei de 4 iunie a.c. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 192 din CP (n.r. – ucidere din culpă), iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”.
Știrea inițială, 7 iunie 2022, ora 13:20
Polițiștii argeșeni sunt în alertă și desfășoară căutări pentru găsirea unui bărbat dat dispărut.
În vârstă de 51 de ani, bărbatul nu a mai fost văzut din după-amiaza zilei de 4 iunie, atunci când a plecat de acasă, din comuna Călinești, fără a mai reveni la domiciliu.
Dispariția lui a fost reclamată la Poliția Călinești în cursul zilei de ieri, 6 iunie, iar în urmă cu puțin timp Poliția Argeș a comunicat cazul, pentru mediatizare.
Bărbatul dat dispărut se numește Nicolae Greceanu și are următoarele semnalmente: 1,75 m înălțime, aproximativ 65 de kg, păr cărunt și ochi negri. Vestimentație la momentul plecării de acasă: pantaloni de culoare maro, pulover de lână, negru, încălțări sport, în culori alb-negru.
Cei care pot da informații care să ajute la găsirea bărbatului sunt rugați să anunțe Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Topoloveni, la numărul de telefon 0248.666.550.