Astăzi, în jurul orei 12:00, polițiștii din comuna argeșeană Teiu au depistat un șofer care conducea băut pe raza localității un microbuz școlar.

Șoferul, de 59 de ani, din Teiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, potrivit articolului 336 din Codul Penal.

În microbuz se aflau cinci pasageri: patru elevi și un cadru didactic.

Precizăm că, în perioada 30 august-2 septembrie 2022, polițiștii argeșeni de la Rutieră au derulat activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. 139 de astfel de autovehicule au fost reinventariate, iar 137 de conducători auto au fost reinstruiți cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.

Instruirea șoferului prins băut astăzi în Teiu cu privire la respectarea normelor rutiere a fost făcută pe 30 august.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *