Pentru autorecenzarea online asistată în cadrul recensământului populației și locuințelor, în Pitești au fost organizate centre în următoarele locuri:
-PT 517, zona Centru, lângă Banca Comercială Română;
-PT 1005, cartierul Prundu, lângă blocul B7;
-PT 803, cartierul Craiovei, în Parcul Tineretului, lângă blocul 12;
-PT 612, cartierul Trivale, Aleea Mihail Lungeanu, lângă blocul D8bis;
-PT 907, cartierul Găvana, strada Dr. Carol Davila, lângă blocul B6;
-Blocul S5, scara F, parter, strada Gheorghe Țițeica (vis-a-vis de Lisa Draxlmaier).
Centrele vor funcționa după următorul program: de luni până vineri în intervalul orar 09:00-19:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 09:00-13:00.
În Mioveni, punctele de lucru pentru autorecenzarea online sunt situate în următoarele locuri:
-Sediul Primăriei Mioveni – Casa Căsătoriilor;
-Clădirea Multifuncțională din satul Colibași, strada Colibași, nr. 29A;
-Clădirea Multifuncțională din satul Făgetu, strada Mănăstirii, nr. 81B;
-Fostul sediu al Școlii Clucereasa, satul Clucereasa, nr. 9;
-Casa de Cultură Racovița, satul Racovița, strada Nicolae Racoviceanu, nr. 110.
Programul de lucru este de luni până duminică. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0730.444.754.
Autorecenzarea online asistată se poate face fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.
Amintim că autorecenzarea are loc în perioada 14 martie-15 mai 2022. Se face de către populație, fie personal, fie la centrele de autorecenzare asistată, în cazul persoanelor cu abilități digitale mai reduse.
După autorecenzare, în perioada 16 mai-17 iulie 2022 va urma colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor, de către recenzori, pe teren, la locuințele populației, acolo unde nu s-a făcut autorecenzarea). Amănunte despre autorecenzare, AICI.