
Polițiștii din Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive și vătămare corporală din culpă și au reținut un individ de 23 de ani din Mioveni.
În noaptea de 4 spre 5 aprilie 2024, în jurul orei 00:30, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Colibași din Mioveni, din direcția Făgetu către Mioveni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț betonat.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor trei persoane, pasagere în autoturism.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, individul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, deoarece existau suspiciuni în acest sens, individul a fost testat și cu DrugTest-ul, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatului fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge și urină pentru a se stabili fără dubiu dacă era sau nu drogat. Rezultatele urmează să vină.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive și vătămare corporală din culpă. După administrarea probatoriului, azi-dimineață, individul din Mioveni a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. (Foto: descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.