Au furat aspiratoare dintr-o semiremorcă

În această lună, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, doi indivizi au furat 12 aspiratoare dintr-o semiremorcă parcată pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeș.

Câteva zile mai târziu, polițiștii de investigații criminale din Curtea de Argeș i-au identificat și reținut pentru 24 de ore pentru furt calificat. Ambii sunt din Curtea de Argeș și au aceeași vârstă: 26 de ani.

”Cu ocazia percheziției domiciliare, au fost găsite 8 dintre cele 12 aspiratoare sustrase, iar în urma cercetărilor efectuate prejudiciul a fost recuperat integral.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, informează IPJ Argeș.

73 de pachete de cafea furate din magazin

Și polițiștii din Bascov au avut de instrumentat în aceste zile un dosar penal întocmit pentru furt. Autor: un bărbat de 36 de ani din orașul Pantelimon, județul Ilfov.

”Pe 20 ianuarie 2025, bărbatul ar fi sustras 73 de pachete de cafea, în valoare de peste 1.900 de lei, dintr-un magazin din comuna Mărăcineni”, potrivit IPJ Argeș.

A fost și el reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare împotriva lui a unei măsuri preventive.

”Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii”, conform sursei citate. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *