Nu mai puțin de șapte hectare de terenuri au fost distruse doar astăzi în județul Argeș în urma unor incendii de vegetație uscată.

Și astăzi, ca de altfel în fiecare zi în ultimele săptămâni, pompierii argeseni au acționat și încă sunt în dispozitiv pentru stingerea arderilor necontrolate. Și de această dată, incendiile de vegetație au lăsat în urma lor pagube însemnate.

Zonele din Argeș afectate astăzi de incendii de vegetație uscată sunt orașul Ștefănești și comunele Leordeni și Cuca.

”Din nou atragem atenția asupra arderilor necontrolate! Arderile necontrolate de vegetație sunt interzise! Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 la 15.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 la 100.000 de lei pentru persoane juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, stufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, avertizează iar ISU Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *