Având în vedere tradiția sărbătorilor de iarnă, în această perioadă porcii din gospodăriile populației pot fi sacrificați fără restricții, carnea fiind folosită numai pentru consum familial, cu recomandarea efectuării examenului trichineloscopic. Anunțul l-a făcut astăzi Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș.

DSVSA mai precizează: „Mișcarea porcilor dintr-o exploatație în alta se face doar dacă este însoțită de formular de mișcare și aviz de la medicul veterinar din localitate.

În cazul în care se transportă carnea de porc de la locul de sacrificare către altă adresă, este necesar să se dețină un buletin de examinare, eliberat de medicul veterinar din localitate, care atestă că produsele rezultate în urma sacrificării sunt bune pentru consum uman.

Examenul de trichină se poate efectua de către medicii veterinari din comunele județului, precum și în circumscripțiile sanitare veterinare din piețele agroalimentare ale județului (n.r. – AICI AMĂNUNTE)”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *