Update, ora 12:59

Mesaj de ultimă oră după moartea preotului Ciprian Petre Necula. Citiți AICI.

Știrea inițială, ora 11:12

A murit preotul Ciprian Petre Necula, la vârsta de 48 de ani. Cauza decesului nu a fost dată publicității, dar probabil moartea a survenit în urma unui infarct.

Petre Ciprian Necula era preot la Parohia ”Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Bădeşti (comuna argeșeană Pietroșani) și inspector eparhial superior pentru mass-media și comunicare la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Originar din Curtea de Argeș, era absolvent al prestigiosului Colegiu Național ”Vlaicu Vodă” și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Târgoviște.

Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice a părintelui Ciprian Necula, preot slujitor la Parohia ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Bădești.

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și fost elev al Colegiului Național ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, părintele Ciprian a fost cunoscut și iubit pentru blândețea, devotamentul și lumina pe care o răspândea în jurul său.

Mulți îl vor păstra în amintire așa cum apărea adesea la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, imortalizând cu discreție și bucurie evenimentele importante din viața bisericii și a comunității.

Pleacă dintre noi un om al credinței și al faptelor frumoase, dar rămân vie amintirea sa și exemplul unei vieți trăite în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, scrie Actualitatea Argeșeană, care a anunțat decesul preotului.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *