59 de femei au fost testate gratuit în această lună cu teste Babeș Papanicolau și HPV în cadrul celei de-a patra etape a programului de depistare a leziunilor de col uterin care s-a desfășurat în Mioveni.

Amintim că în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, alte 221 de femei au beneficiat de aceste testări.

Programul li s-a adresat femeilor din Mioveni, în special celor din categoriile vulnerabile, cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani, iar testările s-au efectuat într-o unitate medicală mobilă dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Asistenţa medicală a fost asigurată de personal calificat de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (INSMC).

Proiectul este finanțat din fonduri europene și implementat de INSMC, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Fundația Renașterea şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate și Primăria orașului Mioveni.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *