Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș și specialiștii de la Garda Forestieră Județeană Argeș au făcut un control într-o pădure (fond forestier național) din comuna Sălătrucu, unde erau autorizate două exploatări forestiere.
S-a constatat că personalul silvic responsabil cu punerea în valoare a masei lemnoase nu a respectat normele tehnice specifice la constituirea actului de punere în valoare, rezultând un volum marcat pentru speciile de rășinoase mai mare față de volumul înscris în documentele de autorizare a exploatării.
”Reprezentantul silvic din cadrul ocolului silvic titular al marcării silvice (n.r. – Ocolul Silvic Șuici) a fost amendat cu 4.000 de lei (…), iar materialul lemnos pus în valoare, din speciile rășinoase, a fost demarcat.
De asemenea, specialiștii Gărzii Forestiere au propus și măsura suspendării drepturilor de acces în aplicația SUMAL 2.0 pentru 30 de zile și interzicerea emiterii de delegații de marcare pentru o perioadă de până la 180 de zile pentru reprezentantul silvic în cauză”, informează IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



