
În weekend a fost semnalată prezența unor urși, la diverse ore, în nu mai puțin de 8 comune din județul Argeș: Stâlpeni, Budeasa, Coșești, Arefu, Rucăr, Mălureni, Valea Iașului și Berevoești.
Ca de obicei în asemenea situații, populația din aceste comune a fost avertizată prin mesaj RO-Alert, iar la fața locului au fost trimiși jandarmi și paramedici SMURD. Nu au fost însă probleme, urșii retrăgându-se în pădure.
”Pentru evitarea unor evenimente nedorite în cazul unor astfel de situații, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:
-evitați zona, rămâneți în locuințe;
-păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;
-fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, comunică Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.