Pe parcursul nopții și în această dimineață, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a trei evenimente rutiere, după cum urmează:
-municipiul Pitești, zona Teatrului ”Alexandru Davila” – accident în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spital motociclistul;
-comuna Budeasa, Sudeaua – accident cu două autoturisme. Echipajele medicale SMURD și SAJ au asistat două persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital;
-comuna Rătești – un autoturism a intrat într-un gard. Echipajele medicale SMURD și SAJ au preluat două persoane. ”Colegii noștri au monitorizat și transportat la spital un minor în vârstă de 14 ani, care prezenta suspiciune de fractură la unul dintre membre”, informează ISU Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.






