Update, ora 14:05
Impactul a avut loc pe contrasens. Șoferul unuia dintre autoturisme, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Rucăr, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de un șofer de 26 de ani din Bradu. Polițiștii rutieri încă nu au stabilit circumstanțele în care șoferul vinovat a ajuns pe contrasens.
Șoferul autoturismul care circula regulamentar și pasagerii din acesta – un bărbat și două femei – au fost răniți, fiind transportați cu ambulanțele la spital.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung a rezultat că un bărbat de 32 de ani din Rucăr care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Brașov către Câmpulung, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 26 de ani din Bradu.
În urma accidentului, șoferul celui de al doilea autoturism și pasagerii din acesta, un bărbat și două femei, au fost răniți și transportați la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează Biroul de presă al Poliției Argeș.
Traficul rutier în zonă a fost reluat la puțin timp după accident.
Știrea inițială, ora 12:40
Două autoturisme au fost implicate cu puțin timp în urmă într-un accident rutier pe DN 73, pe raza comunei argeșene Valea Mare Pravăț, în zona benzinăriei Lukoil. Au ajuns la fața locului trei ambulanțe.
Din cauza accidentului, circulația rutieră în zonă este blocată. Un echipaj de poliție rutieră face primele cercetări. Vom reveni cu amănunte.