Update, ora 17:48
IPJ Argeș informează: ”Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș a rezultat că un bărbat de 66 de ani din Curtea de Argeș care conducea un autoturism pe DN 73C pe raza localității Ciofrângeni, având direcția de deplasare dinspre Curtea de Argeș spre Vâlcea, la intersecția cu DJ 678A, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul efectuării unei manevre de depășire neregulamentară, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de o femeie de 47 de ani din Ciofrângeni, care intenționa să schimbe direcția de mers spre stânga, pentru a se încadra pe DJ 678A.
În urma evenimentului a rezultat rănirea celor două persoane aflate la volanul autovehiculelor implicate, precum și a unei femei de 33 de ani din Curtea de Argeș – pasageră dreapta față în autovehiculul condus de bărbatul de 66 de ani și a unui bărbat de 29 de ani din Curtea de Argeș – pasager spate în același autovehicul.
Ambele persoane care conduceau au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.
Știrea inițială, ora 13:31
Două autoturisme au fost implicate cu puțin timp în urmă într-un accident de circulație pe DN 73C pe raza comunei argeșene Ciofrângeni, satul Burluși. Accidentul s-a soldat cu patru persoane rănite. Toate au fost transportate la spital.
”Echipajele medicale au asistat și ulterior au transportat la spital (n.r. – Spitalul Municipal din Curtea de Argeș) patru persoane, două de sex feminin și două de sex masculin. Una dintre victime a suferit un traumatism toracic și acuza dureri la piciorul stâng, iar o alta acuza dureri toracice și prezenta un traumatism în zona feței”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
La locul accidentului au intervenit echipaje de pompieri, de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.
Polițiștii rutieri fac primele cercetări pentru a stabili cauza accidentului și măsurile legale care se impun. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.




