Viteza a fost cauza unui accident de circulație care s-a produs astăzi, la orele prânzului, în județul Argeș pe drumul comunal 167 din Cocu, satul Crucișoara.

O șoferiță de 61 de ani din Pitești a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu autoturismul pe contrasens. Mașina a lovit doi bărbați din Cuca, ambii aflându-se pe partea carosabilă, în spatele unui tractor staționat.

IPJ Argeș informează: ”Potrivit cercetărilor preliminare efectuate, o femeie în vârstă de 61 de ani din municipiul Pitești aflată la volanul unui autoturism nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens, lovind doi bărbați, de 42 și 45 de ani, ambii din aceeași localitate, care se aflau pe partea carosabilă, în spatele unui tractor staționat. Ulterior, autoturismul a acroșat roata dreapta spate a tractorului, fiind proiectat într-un șanț de pe marginea drumului.

La fața locului a intervenit un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri victimelor. Una dintre persoanele accidentate, respectiv bărbatul de 45 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Atât conducătoarea auto, cât și cele două persoane lovite au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”.

Amintim că tot viteza neadaptată la condițiile de drum pe timp de iarnă a fost cauza unui alt accident rutier care a avut loc astăzi în Argeș, pe raza comunei argeșene Dâmbovicioara. Doi tineri s-au răsturnat cu mașina – AICI AMĂNUNTE. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *