A murit părintele protosinghel Casian Crețu, starețul Mănăstirii Glavacioc din comuna argeșeană Ștefan cel Mare. Anunțul îl face Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.  

„Cu tristețe, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului face cunoscut clerului și poporului dreptcredincios din cuprinsul Argeșului și Muscelului că în dimineața zilei de 3 iulie 2023 părintele protosinghel Casian Crețu, starețul Mănăstirii Glavacioc, a plecat către Părintele Luminilor.

Părintele stareț Casian Crețu se afla internat la Institutul Clinic Fundeni din București pentru tratament.

Sicriul cu trupul părintelui va fi adus la Mănăstirea Glavacioc, comuna Ștefan cel Mare, județul Argeș, în ziua de 4 iulie 2023, în cursul dimineții, și depus în biserica mare a așezământului monahal.

Clerul, credincioșii și toți fiii dohovnicești de pretutindeni care doresc să rostească o rugăciune și să aprindă o lumânare pentru odihna sufletului părintelui stareț sunt așteptați la Mănăstirea Glavacioc începând cu ziua de 4 iulie 2023.

Slujba înmormântării părintelui Casian Crețu va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul împreună cu un sobor de clerici în ziua de joi, 6 iulie 2023, începând cu ora 12:00. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Cu purtarea de grijă a Chiriarhului locului, părintele stareț Casian Crețu a rectitorit integral Ansamblul Mănăstirii Glavacioc, care se afla în ruină de multă vreme”, transmite Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *