Mihai Firu, inspector la Primăria Pitești, a murit la vârsta de 60 de ani, răpus de o boală nemiloasă.

”Cu profundă tristețe, Primăria Municipiului Pitești anunță trecerea în neființă a dragului nostru coleg Mihai Firu, din cadrul Direcției de Impozite și Taxe Locale, la vârsta de 60 de ani.

Cu toții am cunoscut suferința prin care trecea Mihai și ne-am rugat necontenit pentru însănătoșirea lui, sperând că va reuși să învingă boala. Din păcate, aceasta s-a dovedit mai puternică.

Mihai a fost nu doar un coleg dedicat și serios, respectat pentru profesionalismul său, ci și un om deosebit, cu un suflet mare, apreciat pentru bunătatea și calmul cu care interacționa atât cu noi, colegii, cât și cu cetățenii.

Dispariția sa lasă un gol imens și o durere nemărginită în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne mereu în sufletele noastre.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Vineri, 23 mai, în jurul prânzului, trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Bisericii „Sfânta Vineri”, iar înmormântarea va avea loc duminică, 25 mai, de la ora 12:00, în Cimitirul Prundu.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *