Update, ora 20:47
Muncitorul care a murit avea 44 de ani și era din Craiova. Va fi deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și, respectiv, pentru neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
”În ziua de 19 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Bascov un muncitor a fost surprins de prăbușirea unui mal de pământ.
La fața locului au intervenit pentru primele măsuri polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov și pompierii argeșeni.
Cu sprijinul pompierilor, persoana a fost scoasă, rezultând că este vorba despre un bărbat de 44 de ani din Craiova, județul Dolj, din păcate fiind constatat decesul acestuia.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în cauză urmând să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și, respectiv, pentru neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului și luarea măsurilor legale care se impun”, anunță IPJ Argeș.
Update, ora 17:00
Bărbatul a fost scos la suprafață. Din păcate, este decedat. ”Persoana a fost extrasă. Din nefericire, prezintă semne incompatibile cu viața”, informează ISU Argeș. Potrivit sursei citate, avea 44 de ani.
Update, ora 13:32
Este vorba despre un bărbat, inconștient. Pompierii efectuează manevre pentru extragerea acestuia de sub malul de pământ.
Știrea inițială, ora 13:16
Mal de pământ căzut peste o persoană în comuna Bascov, satul Bascov, strada Bisericii, în timpul unor lucrări la rețeaua de canalizare.
Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială multirisc și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat. Vom reveni cu detalii.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

