Solicitările agenților economici pentru închirierea spațiilor la ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor se primesc la Primăria Pitești până pe 20 martie 2026 inclusiv.
Organizatorii își rezervă dreptul de a face selecția participanților, în funcție de calitatea produselor și a serviciilor oferite, în limita locurilor disponibile, pentru zonele de comercializare amenajate în incinta Parcului Lunca Argeșului:
1.Târgul de flori – oferă celor interesaţi posibilitatea de a comercializa produse pentru casă şi grădină: flori, plante ornamentale la balot/ghiveci/rădăcină nudă, material dendro-floricol, arbuști fructiferi, pomi fructiferi, răsaduri de flori, flori la ghiveci, semințe de flori, bulbi, accesorii decorative (ghivece ornamentale, de producție, glastre, jardiniere), mobilier urban pentru parcuri şi grădini, unelte și scule de grădinărit;
2.Zona destinată experiențelor culinare (food court) – pentru deținătorii de amplasamente de tip food truck;
3.Zona destinată comerțului de produse din plante/tradiționale/hand-made – oferă spații amenajate pentru producători și meșteri populari, în care vor fi comercializate produse manufacturate, personalizate (tematică florală) pentru evenimentul Simfonia Lalelelor și produse din plante (dulcețuri, miere, siropuri, ceaiuri, tincturi, produse naturiste).
Perioada de analiză a cererilor va fi cuprinsă între 21 și 25 martie, dată după care, până pe 1 aprilie, vor fi anunțați cei care au obținut acordurile de închiriere a spațiilor.
Amintim că Simfonia Lalelelor se va desfășura în acest an în perioada 17-26 aprilie, în Parcul Lunca Argeșului.
Devizul estimativ de cheltuieli pentru organizarea evenimentului este de 760.000 de lei – aici subiectul pe larg.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

