Subprefectul USR de Argeș Sebastian Nedelcu a participat astăzi la ceremonia din centrul Piteștiului dedicată celebrării Zilei Unirii Principatelor Române.

”Mica Unire este nu doar un moment istoric pe care îl sărbătorim, ci și o lecție despre puterea solidarității. La 24 ianuarie 1859, românii au ales să fie împreună, să lase deoparte diferențele și să construiască un viitor comun. A fost un act de curaj, de maturitate și de responsabilitate civică.

În ultimii ani, în România – și nu numai – am văzut cum, uneori, discursul public poate fi folosit pentru a ne dezbina. Politicieni, voci din presă, televiziuni sau mediul online au alimentat tensiuni, au amplificat neînțelegeri și au făcut posibil ca noi, ca societate, să fim tot mai fragmentați. Am ajuns uneori să ne privim cu suspiciune, să ne certăm cu familia, cu prietenii, cu cei alături de care trăim zi de zi. Dar istoria ne arată limpede un adevăr: ”Unirea” oamenilor a fost dintotdeauna cea mai puternică armă. Nu împotriva cuiva, ci pentru ceva, pentru binele comun, pentru stabilitate, pentru progres.

Astăzi, Mica Unire ne invită să ne reamintim că puterea unei comunități stă în coeziune, în dialog și în respect. Să alegem să construim punți, nu ziduri. Să alegem să ascultăm, nu să judecăm. Să alegem să fim împreună, nu unii împotriva altora.

În Argeș, ca peste tot în țară, avem nevoie de această energie a unirii. De încredere, de colaborare și de responsabilitate. Doar așa putem continua proiectele importante pentru comunitate și putem păstra direcția unei administrații transparente și orientate spre oameni.

24 ianuarie ne amintește că viitorul se clădește împreună, iar unitatea rămâne cel mai puternic instrument al nostru”, transmite subprefectul Sebastian Nedelcu.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *