Un tânăr de 20 de ani din comuna argeșeană Bughea de Sus a furat în repetate rânduri din incinta unor magazine din municipiul Câmpulung. Faptele au fost comise la începutul lunii trecute, iar în aceste zile individul a fost identificat și reținut.

IPJ Argeș informează: ”Polițiștii din Câmpulung au identificat, depistat și reținut un tânăr de 20 de ani din Bughea de Sus în urma cercetărilor într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Cercetările au fost desfășurate cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată (8 acte materiale, dintre care 7 fapte consumate și una sub forma tentativei).

În prima parte a lunii decembrie 2025, tânărul respectiv ar fi sustras în mod repetat produse vestimentare, băuturi alcoolice, alimente și electronice, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 3.000 de lei”.

Tânărul din Bughea de Sus a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat la Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare împotriva lui a unei măsuri preventive.

”Prejudiciul a fost recuperat în proporție de peste jumătate. De asemenea, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale”, precizează IPJ Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *