Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare prin care anunță intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, polei și viscol. Informarea va fi valabilă până luni, 29 decembrie 2025, la ora 10:00.
Potrivit sursei citate, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (26 și 27 decembrie) vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice și local în centru și sud-vest, iar duminică (28 decembrie) în toată țara, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzația de frig.
La munte, temporar, vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă.
În nordul, centrul și estul țării, precum și la munte, temporar, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică. Local se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în general de 5…15 cm. Pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei.
ANM a emis și un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate foarte redusă în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. Avertizarea vizează și zona montană înaltă a județului Argeș și va fi valabilă în perioada 28 decembrie, ora 02:00 – 29 decembrie 2025, ora 10:00.
Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



