Update, 25 noiembrie 2025, ora 17:20
După reținerea de 24 de ore, medicul stomatolog Bogdan Mătușoiu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Totodată, astăzi, 25 noiembrie 2025, împotriva sa Judecătoria Pitești a emis un ordin de protecție, la cererea părții vătămate, stomatologul Mihai Dascălu.
”Admite cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamantul DM în contradictoriu cu pârâtul MB și instituie următorul ordin de protecție, prin care dispune, cu caracter provizoriu, pe o durată de 9 luni de la data emiterii, următoarele măsuri:
-obligarea pârâtului MB la păstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţă de victima Dascălu Mihai, cu excepţia situaţiei în care victima se află în incinta imobilului unde se află sediul MD Centru Stomatologic SRL;
-obligarea pârâtului MB la păstrarea unei distanţe minime de 2 metri faţă de victima DM atunci când aceasta se află în incinta imobilului unde se află sediul MD Centru Stomatologic SRL;
-interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima DM.
Ia act de renunţarea reclamantului la instituirea faţă de pârât a măsurii obligării de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Respectarea ordinului este obligatorie atât pentru cel împotriva căruia acesta a fost emis, cât şi pentru persoana protejată prin intermediul său.
Atrage atenția pârâtului asupra faptului că încălcarea măsurilor dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Executorie fără somaţie sau trecerea vreunui termen. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25.11.2025”.
Update, 24 noiembrie 2025, ora 09:00
IPJ Argeș informează: ”Ieri, in jurul orei 16:00, polițiști Secției 4 Poliție Pitești împreună cu specialistul criminalist se aflau în fața clinicii stomatologice din Pitești, unde efectuau cercetarea la fata locului în cazul sesizării formulate de bărbatul de 40 de ani.
În acest timp, bărbatul de 53 de ani, reclamat, a venit la volanul unui autoturism, ocazie cu care a trecut cu mașina peste trusa criminalistului care efectua cercetarea la fața locului, producându daune atât trusei, cât și bunurilor aflate în interior.
Bărbatul a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul subunității de poliție pentru cercetări.
Bărbatul de 53 de ani a fost testat, rezultând că nu a consumat alcool. Totodată, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul DrugTest, ocazie cu care bărbatul a refuzat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Polițiștii i-au retras permisul de conducere pentru o perioadă de 72 de ore până la primirea analizelor de laborator, pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv.
Polițiștii au continuat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere, bărbatul de 53 de ani fiind reținut pentru 24 de ore, în baza probelor administrate în cauză. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor”.
Update, 23 noiembrie 2025, ora 22:28
IPJ Argeș comunică următoarele: ”Astăzi, 23 noiembrie 2025, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 40 de ani din Pitești cu privire la faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență fizică și cu moartea de un alt bărbat, de 53 de ani, din Găești, în timp ce se afla în fața unei clinici stomatologice din Pitești.
Totodată, bărbatul de 40 de ani a sesizat că același bărbat, de 53 de ani, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 05:00, ar fi pulverizat/împrăștiat diferite substanțe pe ușa de acces în clinică și prin curtea imobilului, lăsându-i o sticlă de băuturi alcoolice pe a cărei etichetă erau scrise mesaje de amenințare.
Polițiștii s-au deplasat la imobilul respectiv, fiind efectuată cercetarea la fața locului, astfel că au fost ridicate diferite mijloace de probă, inclusiv pentru stabilirea naturii substanțelor pulverizate/împrăștiate.
Bărbatului de 40 de ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale privind emiterea ordinului de protecție, acesta declarând că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu. I-au fost puse la dispoziție formulare pentru solicitarea unui ordin de protecție în instanță.
În cauză a fost deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”.
Știrea inițială, 23 noiembrie 2025, ora 17:35
Clinica stomatologică MD Dental Clinic de pe strada C.A. Rossetti din zona centrală a Piteștiului a fost vandalizată pe exterior, astăzi, dis-de-dimineață.
Un individ, care ar fi venit la fața locului cu un autoturism, ar fi pulverizat un lichid, posibil inflamabil, pe ușa de acces în clinică și, dintr-un alt recipient – o substanță albă, în fața clădirii. Tot în fața clădirii ar fi vărsat pe caldarâm, dintr-o canistră, un lichid care ar putea fi benzină. De asemenea, ar fi lăsat în fața clinicii o sticlă de vin pe care erau scrise mesaje de amenințare.
Având în vedere că este duminică, dar și ora foarte matinală (în jur de 05:00), clinica era închisă, iar în interior nu se afla nimeni.
Imaginile cu incidentul ar fi fost surprinse de camera de supraveghere video instalată la ușa de intrare în clinică.
Prezumtivul autor ar fi medicul stomatolog Bogdan Mătușoiu, care ar avea un conflict mai vechi cu patronul clinicii vandalizate, doctorul Mihai Dascălu. De altfel, acesta din urmă a postat un video pe pagina sa de socializare în care îl acuză pe Mătușoiu că el ar fi autorul: ”Stomatologul Bogdan Mătușoiu a vrut să-mi incendieze clinica!”. Polițiștii l-au dus pe prezumtivul autor la audieri.
Mătușoiu este același care, luna trecută, a fost audiat de autorități acuzat fiind că ar fi încercat să intre cu mașina în poarta Ambasadei Rusiei la București – aici amănunte.
Bogdan Mătușoiu este, la rândul său, proprietar al unei clinici stomatologice, care îi poartă numele și care funcționează în aceeași clădire cu clinica vandalizată. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



