PSD a dovedit și astăzi că este un partid anchilozat, care refuză să își recunoască nemerniciile din trecut și să ia, sănătos și decisiv, distanță față de ele. La Congres, Sorin Grindeanu a cerut sălii un moment de reculegere pentru un individ cercetat și trimis în judecată pentru crime împotriva umanității – Ion Iliescu – și i-a mulțumit unui alt individ, un nerușinat – Marcel Ciolacu – din cauza căruia românii strâng astăzi cureaua. 

În discursul său, în general unul jenant (cu atacuri ridicole la adresa partenerilor de guvernare, de parcă PSD ar fi în opoziție), Grindeanu le-a mulțumit foștilor șefi ai partidului prezenți la Congres. Printre ei, un corupt dovedit de justiție (Adrian Năstase) și un iresponsabil (Marcel Ciolacu), din pricina căruia deficitul bugetar a ajuns la cote uriașe.

Sorin Grindeanu: ”Astăzi, pentru prima dată în istoria partidului, vreau să le mulțumim foștilor lideri social-democrați, care au condus acest partid în cei mai grei ani, care au apărat cauza stângii în România și au ținut PSD în prim-planul politicii românești.

Îl avem pe dl. Adrian Năstase, în mandatul căruia România a intrat în NATO. Îl avem pe dl. Mircea Geoană, în mandatul căruia România a intrat în Uniunea Europeană. Îl avem pe dl. Victor Ponta, în mandatul căruia s-a schimbat cursul României din punct de vedere economic și social. Și îl avem pe dl. Marcel Ciolacu, în mandatul căruia România a intrat în Schengen. Să-mi spuneți dacă mai există un partid care să poată enumera atâtea realizări istorice!”.

Mai mult decât atât, Sorin Grindeanu, care a candidat de unul singur pentru șefia PSD, le-a cerut miilor de delegați ai partidului veniți din toată țara să țină un moment de reculegere în memoria fostului tovarăș comunist Ion Iliescu. Fostul președinte al României și fost președinte de onoare (!) al PSD, cercetat și trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în dosarele Revoluției din 1989 și Mineriadei din iunie 1990. Din păcate, scăpat de judecată de sistemul corupt.

Sorin Grindeanu: ”În același timp, stimați colegi, vreau să onorăm memoria fostului președinte Ion Iliescu și să păstrăm un moment de reculegere pentru tot ceea ce a însemnat contribuția sa la consolidarea democrației în România”. (Sursă foto: Gandul.ro)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *