O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost agresată sexual (atinsă în zonele intime), în timp ce aștepta o comandă la un fast-food din cartierul piteștean Trivale. La câteva zile după comiterea infracțiunii, agresorul a fost identificat de polițiști și arestat preventiv. Are 58 de ani și este din Pitești, potrivit anchetatorilor.
”Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și au identificat și reținut un bărbat.
Din cercetări a rezultat că în ziua de 23 octombrie 2025, în jurul orei 17:30, bărbatul ar fi atins în zonele intime o minoră de 15 ani, care aștepta o comandă în zona unui local de fast-food de pe raza municipiului Pitești, acesta părăsind imediat zona”, a informat IPJ Argeș cu puțin timp în urmă.
Părinții adolescentei au făcut plângere la Poliție. După câteva zile, polițiștii l-au identificat pe agresor: are 58 de ani și este din Pitești.
Individul a fost dus la audieri, i s-au prezentat probele care îl incriminează și a fost reținut pentru 24 de ore. În următoarea zi, procurorul de caz l-a prezentat la Judecătoria Pitești, unde a fost decisă arestarea lui preventivă pentru 30 de zile: ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Crivac Adrian pentru o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 31.10.2025 până la data de 29.11.2025 inclusiv”. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



