Un bărbat s-a sinucis aruncându-se în râul Argeș, în zona Parcului Ștrand din Pitești.

IPJ Argeș informează: ”În cursul nopții, polițiștii piteșteni au fost sesizați că o persoană a fost observată când s-a aruncat în râul Argeș.

Polițiștii Secției 1 Pitești au intervenit pentru acordarea de sprijin echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență și pentru primele măsuri la fața locului.

Bărbatul, de 55-65 de ani, cu constituție robustă, a fost extras din apă, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, care nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit un dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă).

Pe malul apei au fost identificate obiectele vestimentare ale bărbatului: pantaloni și bluză de trening de culoare închisă, o șapcă de culoare galben și adidași de culoare închisă, fără a fi găsite și un act de identitate ori alte obiecte din care să rezulte indicii referitor la identitatea sa.

Pentru stabilirea cauzei decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea identității și clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”.

La rândul său, ISU Argeș precizează: ”Pe parcursul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Pitești, Parcul Ștrand, pentru căutarea unui bărbat posibil înecat.

De urgență, în zona indicată au făcut deplasarea o autospecială de stingere (dotată cu diferite accesorii), o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat și două bărci, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunși la fața locului, au constatat că sesizarea se confirmă.

Colegii noștri au extras victima din apă și au predat-o personalului echipajului medical de la Ambulanță, care a început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”.

Amintim că ieri un alt bărbat s-a sinucis în județul Argeș – în comuna Leordeni – aruncându-se în fața unui tren – aici amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *