O delegație a USR Argeș a participat în acest weekend la evenimentele prilejuite de Ziua comunei Băbana, răspunzând invitației lansate de președintele USR Băbana, Ion Dura.

Delegația a fost condusă de senatorul Narcis Mircescu, președintele USR Argeș. Alături de el s-au aflat Bogdan Badea – consilier județean, Codruț Bădescu – primarul comunei Cocu și coordonator zonal al USR, și membri ai Biroului Județean al USR Argeș.

Băbana este comuna de care mă leagă multe amintiri din copilărie. Mama mea este din Băbana, iar vacanțele de vară le-am petrecut aici, în mijlocul acestei comunități harnice și calde. Mă bucur că am revenit alături de oameni dragi și le sunt recunoscător pentru tot ceea ce m-au învățat”, afirmă Bogdan Badea, consilier județean USR.

Reprezentanții USR Argeș au fost alături de locuitorii comunei Băbana, bucurându-se împreună de momentele de sărbătoare organizate cu prilejul Zilei localității.

Cu această ocazie, dorim să felicităm toți gospodarii din Băbana pentru dăruirea, hărnicia și spiritul comunitar de care dau dovadă. Ei sunt sufletul unei comune autentice, care își păstrează identitatea și tradițiile, transmit reprezentanții USR Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *