Update, ora 12:24 

Conform publicației Gazeta de Sud, șoferul care a murit avea 29 de ani și era din comuna argeșeană Suseni.

TIR-ul era condus de un bărbat de 46 de ani din comuna Morteni, județul Dâmbovița.

Știrea inițială, ora 10:18

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe Drumul Expres Pitești-Craiova, la kilometrul 46, în zona localității Milcovu din Deal, județul Olt. O autoutilitară și un TIR au intrat în coliziune.

Din păcate, șoferul autoutilitarei a murit pe loc. Autoritățile din Olt încă nu au oferit detalii cu privire la identitatea victimei decedate.

Un alt bărbat, pasager în autoutilitară, a suferit răni grave. Potrivit autorităților citate de presa locală, este din județul Argeș. ”Un bărbat era decedat la sosirea echipajelor. Un alt bărbat a fost transportat la UPU Slatina, politraumatizat. Ambii din autoutilitară. Șoferul de TIR este fără urme vizibile de traumă”, informează ISU Olt.

Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat timp de trei ore pe ambele sensuri de deplasare.

Polițiștii rutieri vor stabili împrejurările în care a avut loc accidentul și cauza cumplitului eveniment. (Sursă foto: ISU Olt. Sursă video: YouTube | Jurnal de Craiova)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *