
Nicușor Dan a susținut astăzi la Palatul Cotroceni prima sa conferință de presa de la învestirea în funcția de Președinte al țării.
Printre altele, Președintele a fost chestionat de jurnaliști și cu privire la necesara reorganizare administrativ-teritorială a României.
Jurnalist: Domnule Președinte, cât de îndepărtată sau cât de apropiată e reorganizarea administrativ-teritorială a României, care știm că ar aduce economii substanțiale la buget?
Președintele Nicușor Dan: Sunt mai multe paliere de discuții aici. O reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de 2028, pentru că sunt primarii, consilierii locali care au câștigat alegerile cu un mandat din partea cetățenilor pentru patru ani și trebuie să respectăm lucrul ăsta.
Acesta e un lucru. După aceea, da, este necesar ca până în 2027 să reflectăm la chestiunea asta.
Pe de altă parte, ceea ce se poate întâmpla în perioada următoare, următoarea jumătate a lui 2025 și început de 2026, este să discutăm de niște limitări în ceea ce privește activitatea concretă a UAT-urilor și a consiliilor județene. De exemplu: număr maxim de angajați raportat la numărul de locuitori. Tipul acesta de restructurare este în discuție.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.