O informare și un cod galben de instabilitate atmosferică au fost emise cu puțin timp în urmă de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea-cod galben vizează și zona de nord a județului Argeș.

Informare

Interval de valabilitate: 5 mai, ora 12:00 – 8 mai, ora 23:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp și vor fi vijelii și grindină.

Cod galben

Interval de valabilitate: 5 mai, ora 12:00 – 5 mai, ora 23:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, precum și în nordul și estul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *