Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și deschis pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că, anul trecut, doi bărbați, de 33 și 39 de ani, din București și, respectiv, județul Ialomița, au indus în eroare un piteștean în vârstă de 34 de ani în ceea ce privește cumpărarea unui autoturism.

Cei doi, care nu au antecedente penale, l-au determinat pe piteștean să le vireze într-un cont bancar 13.000 de lei cu titlu de avans, fără ca ulterior să îi mai livreze mașina (un Volkswagen).

După ce a încercat în repetate rânduri, fără succes, să mai ia legătura cu cei doi indivizi, piteșteanul păgubit a făcut plângere la Poliție.

Anchetatorii au dat de urma celor doi, care au fost reținuți pentru 24 de ore. ”În cursul zilei de 17 februarie 2025 polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la locuințelor celor doi bărbați, ulterior aceștia fiind conduși la sediul subunității pentru continuarea cercetărilor.

După administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore.

Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii”, informează IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *