IPJ Argeș a prezentat astăzi bilanțul acțiunilor desfășurate de polițiști în județ în minivacanța de Revelion, Bobotează și Sfântul Ion.
Potrivit sursei citate, în perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025 au fost angrenați în activități peste 1.600 de polițiști din structurile de ordine publică, de la Rutieră, de investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
”Polițiștii au acționat în special în zonele cu aglomerări de persoane, pentru prevenirea criminalității stradale și a faptelor comise cu violență, precum și pentru creșterea siguranței rutiere. Din fericire, nu au fost înregistrate evenimente grave în ceea ce privește săvârșirea unor infracțiuni contra vieții persoanelor”, informează IPJ Argeș.
În minivacanța de sărbători au fost legitimate 5.979 de persoane, verificate peste 4.000 de autoturisme și efectuate 2.006 testări cu aparatele din dotare.
”În cadrul celor 464 de filtre organizate, ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 1.827 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 445.000 de lei, dintre care 1.436 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 334 potrivit Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.
Polițiștii rutieri au intervenit în cazul a 10 accidente cu victime. Din nefericire, o persoană a decedat la volan, posibil pe fondul unor afecțiuni medicale – aici amănunte.
De asemenea, au fost reținute 96 de permise de conducere și retrase 80 de certificate de înmatriculare.
În urma acțiunilor desfășurate au fost indisponibilizate peste 300 de kilograme de materiale pirotehnice, fiind totodată întocmite 5 dosare penale pentru nerespectarea normelor legale în acest domeniu.
Totodată, în această perioadă au fost depistate și încarcerate trei persoane urmărite la nivel național în baza unor mandate de arestare emise de instanțele de judecată”, precizează IPJ Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.